Am petrecut o seară de poveste la Conacul Nucu din Urlați, unde una dintre grupele noastre de spectacole din Ploiești a adus dansul popular mai aproape de participanții la eveniment.
Am început programul cu Brașoveanca și Sârba Ofițerească, două dansuri pe care le-am jucat împreună cu cei prezenți. Atmosfera s-a animat rapid, iar participanții s-au prins cu bucurie în dans.
A urmat un moment artistic în care am prezentat o suită de jocuri populare din Ialomița, pregătită în cadrul repetițiilor Brâu Muntenesc.
La final, am încins o horă și o sârbă alături de toată lumea, încheind seara într-o atmosferă caldă, plină de energie și voie bună.
Mulțumim pentru invitație și pentru primirea frumoasă! Ne-am bucurat să fim parte din această seară și să împărtășim bucuria dansului popular cu toți cei prezenți.
Vă invităm să urmăriți filmarea și să retrăiți alături de noi câteva dintre momentele acestei seri.